CARE FOR UKRAINE

CITESTE MAI MULT

CARE este o confederație globală care luptă de peste 75 de ani împotriva sărăciei și injustiției sociale. Din primul moment al debutului crizei din Ucraina, CARE a demarat una dintre cele mai mari desfășurări de forțe umanitare din Europa ultimilor 50 de ani, intitulată CARE FOR UKRAINE. Această acțiune s-a realizat prin finanțarea confederației globale CARE și coordonarea locală a Fundației SERA România cu sprijinul CARE France și FONPC (Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copil). Coordonarea la nivel național s-a făcut prin intermediul Fundației SERA România – organizație neguvernamentală, non-profit, privată, care activează de 26 de ani în domeniul protecției copilului și al promovării drepturilor copiilor din România.Războiul din Ucraina a impus demararea unor ample acțiuni de suport imediat, dar și pe termen lung, în țările aflate la granița conflictului. În România, SERA a coordonat, alături de partenerii săi, peste 35 de proiecte diferite de ajutor direct, de la infrastructura necesară primirii refugiaților la graniță la coordonarea convoaielor de alimente și medicamente către Ucraina, dar și managementul refugiaților stabiliți în România, cu sprijin concret legat de hrană, adăpost, asistență psihologică, juridică și medicală, cursuri și facilități dedicate copiilor, incluziune socială și educațională etc. În cei doi ani de la declanșarea conflictului, CARE a sprijinit  131.941 de refugiați ucraineni în România, 11,912 în Republica Moldova și 69,314 de persoane vulnerabile prinse de război pe teritoriul ucrainean, către care au fost trimise 375 de tone de ajutoare.

COMUNICATE DE PRESA

MATERIALE VIDEO

ONG-URI PARTENERE

Parteneri

Articole

Unul dintre cei 31 de parteneri ai acțiunii umanitare CARE FOR UKRAINE este Asociația Keystone…

Dincolo de drama generată de conflictul din Ucraina există povești pline de speranță și oameni…

În martie 2022, în loc să întâmpinăm ca de obicei primăvara, am întâmpinat la granițe…