În ultimii doi ani, Fundația SERA România a coordonat un amplu consorțiu umanitar ce a reunit 35 de organizații, generând o rețea de sprijin la nivel național, care a intervenit în sprijinul refugiaților și a contribuind la asigurarea echilibrului social pentru populația din România. Proiectul a fost posibil cu sprijinul confederației globale CARE, care a inițiat încă din primele momente ale escaladării conflictului din Ucraina un sprijin consistent în țările cu cele mai ample afluxuri de refugiați, precum Polonia, Georgia, România și Republica Moldova. În România, CARE a intervenit prin intermediul a doi parteneri: Fundația SERA România și FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil), formând o rețea umanitară intitulată CARE FOR UKRAINE, care a ajuns cu acțiuni de suport la 213.167 persoane afectate de conflict, în ultimii doi ani.
131.941 de beneficiari în România, 11.912 în Republica Moldova, 69.314 în Ucraina și 35 de organizații implicate
Proiectul a strâns laolaltă organizații non-guvernamentale din toată țara, permițând o acoperire geografică în toate punctele cheie (granițe, zone în care comunitățile de refugiați au aderat preponderent), dar a realizat și colaborări esențiale cu instituțiile statului, cum ar fi Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului precum și cu instituțiile administrației publice centrale.
“O criză a refugiaților de asemenea dimensiuni nu a mai afectat România din al Doilea Război Mondial. Pe de o parte a fost un scenariu neprevăzut, pe de alta, organizațiile neguvernamentale sunt obișnuite să trăiască într-o permanentă acțiune, așa că ne-am adaptat rapid la beneficiarii ucraineni și la nevoile lor. Ce a adus această criză ca evoluție benefică a fost colaborarea fără precedent a societății civile cu administrația publică centrală și locală, care s-a mobilizat absolut exemplar. În primul an de intervenție peste o sută de acte normative au fost elaborate pentru flexibilizarea cadrului legal, în așa fel încât cetățenii ucraineni să poată să aibă acces la facilități precum transport gratuit, hrană, cazare, asistență socială, dar și pentru asigurarea unui flux financiar de la bugetul de stat către organismele publice sau private care au intervenit în această criză. Rezultatele obținute de Fundația SERA România pentru intervenția dedicată Ucrainei sunt relevante și suntem foarte mândri, dar mai important mi se pare faptul că întreaga societate civilă românească a stabilit noi standarde și modele de bune practici pentru orice tip de criză va mai urma”. – Bogdan Simon Președinte Fundația SERA România
Sprijinul pus în aplicare în România și Republica Moldova pentru populația refugiată face parte dintr-un plan mai larg al confederației CARE de a dezvolta resursele locale de sprijin social. S-a investit nu doar în dezvoltarea programelor de suport, dar și a capacității organizaționale a fiecărui ONG implicat, pentru ca această experiență să lase în urmă nu doar un număr consistent de beneficiari sprijiniți, dar și organizații mult mai bine pregătite pentru a reacționa în alte potențiale situații de criză. Alături de Fundația SERA România, partenerul CARE France de 20 de ani, și de FONPC – o organizație umbrelă cu peste 65 de membri – a fost implementat un program multisectorial de către 35 de parteneri din România și din Republica Moldova.
“După doi ani de intervenție pentru Ucraina, FONPC face eforturi consistente pentru a atrage atenția instituțiilor europene și instituțiilor organizației Națiunilor Unite asupra nevoii pe care România o are pentru sprijin financiar pe termen lung, pentru că o mare parte dintre refugiați rămâne în România, iar bugetele organizațiilor neguvernamentale se vor termina în curând. Statul Român deja a investit milioane de euro din bugetul național în acest proiect și avem nevoie foarte mare de susținere din partea instituțiilor europene și internaționale, astfel încât să putem oferi în continuare sprijin refugiaților.” Daniela Boșca – Director FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil)
35 de ONG-uri din România și Republica Moldova au fost parte din cele trei etape ale desfășurării aceste ample acțiuni umanitare, întinsă pe doi ani, care a cumulat un sprijin financiar de peste 14 milioane de euro. Între timp, proiectele de sprijin se închid, dar în România rămân încă peste 100.000 de cetățeni ucraineni care au nevoie de suport pentru a se integra social.
“URGENȚĂ este cuvântul care ne-a caracterizat în această perioadă, dar această urgență nu a fost specifică doar ultimilor doi ani, să nu uităm că înainte de criza ucraineană a fost cea generată de pandemie. Așadar, pot spune că în ultimii 4 ani urgența a devenit o stare de normalitate pentru DGASMB, iar criza COVID ne-a pregătit pentru situația cu Ucraina. Dacă există vreun consens cu privire la ultimii doi ani este faptul că toată lumea a pus umărul și asta spune multe despre unde ne aflăm cu procesul democratic și cu dezvoltarea serviciilor sociale publice din România. Situația aceasta ne-a dat un semnal că se poate și cred că toată această experiență cu Ucraina trebuie folosită, analizată, studiată, disecată de noi toți cei care ne-am implicat, de cei care fac politicile publice, să vedem ce a mers și ce nu a mers pentru a ne pregăti pentru următoarea criză. Nu știm care va fi următoare criză, dar cu siguranță va fi.” – Cosmina Simiean, Director General DGASMB
Pe 24 februarie, la împlinirea a doi ani de la debutul conflictului din Ucraina, TVR 2 va difuza de la ora 17.00 o amplă discuție în jurul acestui subiect. Cum s-a modificat România odată cu apariția conflictului din Ucraina? Ce se va întâmpla pe termen lung, mai ales că suportul extern al proiectelor sociale dedicate refugiaților începe să se închidă? O discuție moderată de Valentina Băințan, jurnalist TVR. Printre invitați: Daniela Boșca – Director Executiv FONPC, Cosmina Simiean, director general al DGASMB, Bogdan Simion – Director Executiv Fundația SERA România, Marcel Miclău – secretar general ANOFM.
Alte cifre ale intervenției CARE FOR UKRAINE în România, până la data de 1 februarie 2024:
– beneficiari care au primit asistență socială – 72.961
– beneficiari care au primit asistență psihologică – 22.341
– beneficiari care au primit asistență medicală și tratament – 10.733
– pachete cu hrană distribuite – 63.928
– numărul de beneficiari sprijiniți cu produse alimentare în România – 45.710
– numărul de beneficiari sprijiniți cu produse alimentare în Ucraina – 69.314
– numărul refugiaților sprijiniți la punctele de graniță Siret și Isaccea – 49.233
– numărul de copii ucraineni înregistrați prin sprijinul echipelor mobile în cadrul programul Primero, pilotat de Fundația SERA România cu sprijnul ANPDCA și Unicef – 34.351
Organizațiile și proiectele susținute prin CARE și implementate la nivel național de Fundația SERA România cu sprijinul CARE Franța și FONPC în ultimii doi ani au fost: YouHub Association, Fundația FARA, Fundația ESTUAR, Asociația CARUSEL, Asociația Esperando, Fundația Parada, Asociația de Ajutor AMURTEL România, Asociația ASSOC Baia Mare, Asociația AUTISM Baia Mare, Asociația Create Yourself, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică – ECLER, Fundația Internațională pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”, Asociația Q-ARTS, Asociația The Social Incubator, Asociația Buna Ziua Copii din România, Asociația ANAIS, Asociația „Rădăuțiul Civic”, Asociația Hands Across Romania, Fundația Inimă de Copil, Organizația Natională Cercetașii României, ALIAT pentru Sănătate Mintală, Societatea pentru Copii și Părinți, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Asociația Club Sportiv Olimpic Snagov, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, Fundația Star of Hope Romania, Asociația eLiberare, Asociația Keystone Human Services International Moldova, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” Moldova, Centrul de Drept al Femeilor Moldova, DGASPC Sector 1, DGASMB, DGASPC Sector 3, DGASPC Tulcea, DGASPC Suceava, DGASPC Maramureș, DGASPC Brașov.
fotografii realizate de: Tatiana Maximciuc, Kirchyk Olha, Cristian Nistor