Fondată în 2005, Asociația Hands Across Romania este o organizație cu caracter apolitic, non-profit și non-discriminatoriu, înființată cu scopul de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a comunităților, fiind activă inclusiv în domeniul prevenirii traficului de persoane în România. Proiectele derulate de Hands Across Romania se axează pe servicii sociale, culturale și educaționale, cum ar fi promovarea învâțământului profesional dual, sprijinirea și promovarea alăptării, crearea centrului Family Club pentru comunitatea din Chiajna, unde sunt gazduite ateliere, cursuri și evenimente alături de specialiști din diverse domenii.
Hands Across Romania oferă refugiaților ucraineni din București servicii pe zona de integrare profesională prin organizarea de sesiuni de consiliere vocațională, discuții despre traseul educațional, cursuri de recalificare profesională și sprijin de la faza de consultații până la angajare.