Asociația Bună Ziua Copii din România a fost înființată în 1999 din inițiativa unui grup de voluntari olandezi veniți în România cu dorința de a ajuta copiii din centrele de plasament și instituțiile statului responsabile de îngrijirea și creșterea acestora. Preocupată de dezvoltarea armonioasă a copilului, de întărirea rolului familiei, BZRO a fost implicată în mod constant în sprijinirea familiei și prevenirea separării copilului de familie, susținând reforma în serviciile sociale de intervenție și prevenire.

Bună Ziua Copii din România oferă sprijin logistic pentru refugiați direct la graniță: transport, cazare, produse de igienă sau alimente, dar și suport medical, psihologic, consiliere vocațională sau juridică. De asemenea, au două centre unde refugiații ucraineni rămași în Bârlad beneficiază de sprijin în integrarea socială, programe și activități recreative și educaționale, consiliere, terapie.