Echipa Star of Hope, împreună cu regizoarea și profesoara de teatru Ana Hegyi, s-au gândit să adapteze textul poveștii pentru copii „Pomul cel darnic”, de Shel Silverstein într-un spectacol de mișcare în care copiii ucraineni să compună personajul colectiv – Copacul, tocmai în ideea că un spectacol de teatru poate aduce copiii ucraineni pe scenă și să le dăruiască bucuria jocurilor de mișcare și improvizație, prietenia colegilor din distribuție și emoția aplauzelor.

Povestea pomului cel darnic pornește de la prietenia dintre un copil și copacul pe crengile căruia se cațără. Pomul e refugiul, distracția și urechea primitoare. De fiecare dată când copilul se apropie, pomul își coboară crengile și freamătă de bucurie. Pe măsură ce copilul crește, vine tot mai rar să își viziteze prietenul. Apoi, devine adult și spune că e mai important să facă bani, că nu mai are timp de joacă. Când copilul ajunge vârstnic și trece din întâmplare pe lângă vechiul prieten ajuns un ciot, îi spune că nu mai are energie să se joace. Pomul îl invită să se așeze și să se odihnească. „Am vrut foarte mult să transmitem această idee a prieteniei, indiferent de limbă, de loc. Să arătăm cum adulții uită uneori ce înseamnă atașamentul și suportul și cum prietenia dintre copil și copac ne poate reaminti asta”, explică Dana.

Pe măsură ce ne-am apropiat de mămicile pe care le sprijinim în Iași, le-am propus să-și aducă copiii la repetiții. Uneori veneau, alteori era prea cald, copiii erau prea încărcați emoțional și nu erau disponibili. Începeam repetițiile, mergea totul bine, apoi aflam că unii dintre copiii din distribuție s-au întors în Ucraina cu mamele lor.”

Au fost multe perioade cu emoții în care am crezut că nu vom reuși”, spune Dana Ceia de la Fundația Star of Hope România.

 „Ana nu s-a descurajat nicio clipă”, spune Dana. „A fost de la început trup și suflet că o să reușim și ne-a asigurat că vom găsi soluții ca spectacolul să se întâmple, indiferent cât de complicată este consecvența. Am adus și copii români în distribuție, ca să nu rămânem complet descoperiți și ca să ducem și mai departe ideea aceasta de împreună.

Pentru că bariera de limbă face dificilă învățarea replicilor, echipa a găsit o soluție multimedia prin care textul să fie înregistrat în avans în română și ucraineană și redat apoi audio în timpul spectacolului, eliberând astfel micii actori de presiune și dându-le libertatea de a se bucura de mișcarea și trăirea pe scenă a poveștii.

Una dintre mamele ucrainene pe care Star of Hope le sprijină în Iași s-a implicat și în scenografia și designul costumelor copiilor pentru că e pasionată de pictură și croitorie.

Toți copiii înțeleg ideea poveștii. Și părinții au înțeles-o și au lăcrimat. Oamenii uită solidaritatea, uită că au putut să fie buni, să se bucure, să se sprijine. Spectacolul acesta ne reamintește tuturor ce înseamnă această deschidere necondiționată de care am reușit să dăm dovadă, exact precum pomul cel darnic din poveste. Și e important să nu uităm asta”, spune Dana.

La finalul lunii octombrie, copiii coordonați de Ana Hegyi vor avea avanpremiera spectacolului. Pentru Fundația Star of Hope, momentul în care se vor arăta publicului va fi o gură de speranță și sărbătoare a lunilor grele pe care le petrec sprijinind ucrainenii care fug din calea războiului. Dincolo de poveștile cutremurătoare pe care le ascultă zilnic, puterea și bucuria jocului copiilor sunt deseori vindecătoare.

Fundația Star of Hope activează în România de mai bine de 30 de ani și se concentrează în special pe oferirea serviciilor de terapie pentru copiii cu dizabilități și servicii educaționale în centre de zi pentru copii vulnerabili.

De la începutul războiului, Star of Hope România au oferit asistență umanitară la graniță, iar astăzi sprijină familii și copii în mai multe centre din Suceava, Iași sau Dorohoi.

Fundația Star of Hope este una dintre organizațiile parte din proiectul CARE for Ukraine, finanțat de CARE prin Fundația SERA România, CARE Franța și FONPC.

My Agile Privacy

This site uses technical and profiling cookies. 

You can accept, reject, or customize the cookies by clicking the desired buttons. 

By closing this notice, you will continue without accepting. 

Warning: some page functionalities could not work due to your privacy choices: