Ucrainenii afectați de războiul izbucnit în țara lor s-au văzut nevoiți să fugă din calea bombardamentelor doar cu un bagaj micuț, cu strictul necesar. Mulți dintre ei însă au plecat împovărați și de problemele de sănătate de care sufereau și s-au trezit într-o țară a cărei limbă nu o vorbeau, fără să știe cum să ceară tratament sau acces la consultații medicale specializate. Pentru Fundația de Ajutor Medical Profilaxis din Timișoara, cu o experiență de peste 22 de ani în organizarea de caravane medicale pentru zonele rurale, implicarea în proiectul CARE FOR UKRAINE a venit ca o continuare firească. În primele luni de la declanșarea conflictului și sosirea primilor refugiați ucraineni în Timișoara, PROFILAXIS a soluționat multiple cereri venite din partea unor persoane cu afecțiuni acute sau cronice, care aveau nevoie de consultații de specialitate și de continuarea tratamentului.

   

Din vara lui 2022, cu finanțarea CARE, prin Fundația SERA, Care Franța și FONPC, echipa medicală a Fundației Profilaxis a dezvoltat sistemul “Profilaxis TELEMED”  și apoi  a început implementarea proiectului de telemedicină „Împreună pentru sănătate”, alături de alte organizații din țară partenere în cadrul proiectului CARE FOR UKRAINE. Pacienți din Iași și Galați au beneficiat de consultații medicale în sistem de telemedicină pentru specialitățile cardiologie și boli interne.

 

Consultațiile sunt oferite gratuit pentru persoanele din Ucraina de către o echipă mobilă de medici și se desfășoară la sediile partenerilor locali, informațiile fiind transmise în timp real către medicii specialiști de la Clinica Profilaxis din Timișoara. „Sunt mulți vârstnici cu boli cronice care trebuie să-și ia tratament lunar, ori ei au plecat de acasă doar cu punguța de medicamente din care  aveau, poate ca orice bolnav cronic din România, doar pentru o lună, două, maxim trei. Ajunși aici în România, ca să își poată cumpăra medicamentele în continuare au nevoie de un consult, au nevoie de un medic specialist care să le scrie rețetă și nu e ușor să ajungă la un medic specialist. Astfel că proiectul de telemedicină ar fi o soluție bună pentru refugiații care se află la noi în țară și, cu sprijinul CARE – SERA –FONPC, am reușit, în vara acestui an, să dăm drumul la acest proiect. ”  – Oriana Goleanu, coordonatoarea proiectului în cadrul Fundației Profilaxis.

„Tatiana, o doamnă care a dorit foarte mult la început doar o consultație, a devenit
pacienta noastră constantă. A beneficiat până acum de 3 consultații oficiale: 28 noiembrie
2022 (interne), 19 decembrie 2022 la interne cu rezultatele analizelor și 8 decembrie pentru
consultație la cardiologie, însă vine la centrul nostru ori de câte ori are vreo întrebare,
nelămurire sau dorește o explicație din domeniul medical.
Tatiana a venit din Ucraina cu diverse probleme de sănătate și, din discuțiile cu dumneaei
reiese că aceste consultații sunt o adevărată binecuvântare pentru ea întrucât situația
financiară nu îi permite deloc să meargă la medic sau la spital, iar cunoștințe în Iași la care
să apeleze nu are. Datorită Serviciilor medicale oferite de Profilaxis, aceasta reușește să afle
în primul rând care îi sunt problemele medicale ce îi provoacă suferință, și mai apoi
tratamentul necesar, precum și, cel mai important, monitorizarea stării de sănătate până în
momentul în care ajunge la un echilibru.”

 

Proiectul „Împreună pentru sănătate” este finanțat de #CARE, prin Fundația #SERA România, CARE Franța și #FONPC

Policita de confidentialitate
This website uses technical and profiling cookies. Clicking on "Accept" authorises all profiling cookies. Clicking on "Refuse" or the X will refuse all profiling cookies. By clicking on "Customise" you can select which profiling cookies to activate.
Warning: some page functionalities could not work due to your privacy choices