Vara lui 2022 a început cu o nouă misiune pentru specialiștii din cadrul Fundației Internaționale pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu” – sprijinirea refugiaților ucraineni ajunși în România, unii în tranzit, alții deciși să rămână aici, mai aproape de casă. Micuța echipă de numai 6 oameni, cu toții profesioniști în lucrul cu persoanele vulnerabile, copii din centrele de plasament și copii afectați de deficiențe fizice sau psihice, a abordat ca pe o continuare firească a muncii lor această provocare. Experiența de 29 de ani acumulată de Fundație i-a ajutat să construiască o intervenție specializată și pentru persoanele refugiate din Ucraina, cu o abordare bazată și pe conceptul de reziliență.
Astfel, din mai 2022, au început prin a amenaja un spațiu prietenos unde copiii ucraineni și mamele lor să se simtă cât mai în siguranță. „Ca scop general al proiectului nostru, ne-am gîndit să le oferim copiilor și mamelor un timp de respiro, pentru a se juca, pentru a se exprima, pentru a putea socializa pe măsură ce își reconstruiesc viața, până la urmă, într-o țară nouă, într-un oraș nou și complet necunoscut lor.” spune Justina Samoilă, asistent social în cadrul Fundației. Inițial, doar 50 de persoane s-au înscris, dornice și dispuse să participe la activitățile de la centru, însă, ușor, ușor, de la săptămână la săptămână, s-a format o comunitate care numără azi peste 500 de mame.
Obiectivele pe care specialiștii FCF le-au avut în vedere în toate aceste luni dedicate sprijinirii refugiaților au fost să le asigure copiilor ucraineni oportunități de dezvoltare, de învățare, de joc și de creștere a rezilienței, iar mamelor consiliere socială pentru diverse probleme sau neclarități întâmpinate.
Vreme de două sau trei ore pe zi în spațiul prietenos, copiii au fost antrenați în activități diverse, de la ateliere creative, art-terapie, de la yoga și cursuri de respirație la ateliere de dezvoltare personală și chiar și terapie prin muzică.
Însă asta nu este tot – pe lângă atelierele desfășurate la sediul Fundației, au fost organizate și activități outdoor, din dorința de a ajuta mamele și copiii ucraineni să se integreze în societatea românească într-un mod cât mai plăcut posibil și să uite, preț de câteva ore, de traumele provocate de război. Vizitele la zoo, o seară la circ pentru cei mai mici, seri la bowling sau câteva ore la escape rooms pentru adolescenți, o excursie de o zi la salină sau în parcul Comana, acestea ar fi câteva dintre ieșirile care i-au încântat în mod deosebit.
Toate aceste activități nu ar fi fost posibile fără ajutorul lui Avgustin Kireev, un tânăr ucrainean venit la studii în București de dinaintea izbucnirii războiului, care și-a asumat cu drag și energie sarcina de translator.
FICF a avut în tot acest timp și o echipă mobilă, alcătuită dintr-un asistent social, un psiholog care este și facilitatorul activităților și un traducător care au mers și în centrele de tranzit din București pentru refugiații ucraineni, unde au organizat activități de grup și au lucrat intens cu copiii. Dintre ei, o mare parte s-au reîntors destul de repede la familiile rămase în urma lor în Ucraina, unii chiar în timpul desfășurării activităților comune, lucru care și-a pus amprenta atât asupra echipei Fundației cât și copiiilor care abia începuseră să se deschidă și să uite de starea de nesiguranță și încordare în care se aflau.
„Sunt foarte multe momente semnificative micuțe. Am observat că oricum, în toate desenele, în tot ce fac în zona asta creativă trebuie să aducă un element care să ducă cu gândul la Ucraina, ori că e un steag, ori că desenează o pușcă, o mitralieră. Și mi-am amintit acum un moment foarte dureros, povestește cu emoție Justina, „am făcut la un moment dat o activitate cu adolescenții în care le-am pus mai multe melodii care inspirau anumite emoții: o melodie te ducea cu gândul la starea de bucurie, una la starea de tristețe, furie. Și, în momentul în care a fost melodia care inspira furie, toți au desenat lucruri care aveau legătură cu războiul. Și pentru mine a fost foarte marcant. ”
Dar sunt și ocazii mai speciale, cum ar fi o zi de naștere sau o petrecere de Halloween, iar copiii și mamele lor sărbătoresc împreună, simțind cu adevărat că fac parte dintr-o comunitate și, măcar pentru câteva clipe, unii dintre ei ajung să se simtă aici ca acasă.
Și chiar dacă în unele dintre desenele lor, deși pline de culori voioase, apar câteodată și simboluri ale traumei, sunt și unele care emană doar speranță, multe cu steagul Ucrainei, inima lor galben-albastră la care speră să se reîntoarcă.
Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie (FICF) a fost creată în anul 1993 la iniţiativa Asociaţiei franceze Médecins du Monde şi a unui grup de specialişti din domeniul protecţiei copilului și este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică, fără apartenenţă religioasă. Prin programele sale, FICF contribuie la educarea, sănătatea și protecția copilului, a familiei și a comunității prin oferirea de servicii performante de prevenire și de intervenție, precum și de formare a profesioniștilor.
FUNDAŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE “DR. ALEXANDRA ZUGRĂVESCU” este una dintre organizațiile parte din proiectul Care for Ukraine, finanțat de CARE prin Fundația SERA România, CARE Franța și FONPC.