Coordonarea logistică desfășurată în situații de risc de către Crucea Roșie Vrancea
La începutul războiului, doar Rodica Davidean, directoarea Crucea Roșie Vrancea, însoțea transporturile de ajutoare. Treptat, au început să vină și ceilalți angajați și voluntari din organizație. Ei sunt oamenii din spatele cifrelor, cei care muncesc zilnic pentru ca cei rămași în Ucraina să primească hrană caldă, produse de igienă, apă, alte alimente de bază și kituri de supraviețuire (filtru apă, recipient apă, tablete pentru purificarea apei, plită de gătit cu vas, parafină, chibrituri, produse de igienă, generatoare pentru încărcare telefoane, radio mic, panou solar mic, lanternă, kit medical de urgență, sucuri pentru copii, sfoară etc). Ei sunt „oamenii care, fără să cunoască unde și pentru cine fac acest mare bine, îl fac, îl dăruiesc cu multă emoție”, fără să simtă oboseala și fără să renunțe, spune Rodica Davidean.
Ajută pentru că cineva trebuie să o facă, cum spune Andrei, un ucrainean de 51 de ani din Oblast, care li s-a alăturat ca șofer voluntar. Cei doi fii și soția lui sunt încă în Ucraina, iar cu gândul la ei traversează zone periculoase ca Odesa și Nikolaev, cu sirenele răsunându-i pe lângă urechi.
Hotărât să ajute este și Ilie, de 30 de ani din Cernăuți, care li s-a alăturat ca traducător și stă zilnic de vorbă în timpul transporturilor cu oameni care și-au pierdut speranța, care nu văd capătul războiului și care își doresc să se întoarcă acasă din adăposturi.
Cunosc în drumurile lor soții și copii de soldați, dar și copii care nu mai au părinți, bătrâni care nu mai au pe nimeni sau femei care luptă în război, povestește Olimpia. Unii au rămas fără casă a doua oară: le-au fost bombardate prima dată în 2014, iar după ce le-au reconstruit au fost distruse din nou.
„E impresionant, noi nu știm ce înseamnă războiul. Avem și noi aici oamenii noștri aflați în nevoie, dar e total diferit să ajuți pe cineva pe timp pe pace și să ajuți pe cineva pe timp de război”.
Baștanka, Novoiehorivka și Lotskyne, regiunea Nicolaev, situate aproape de linia frontului cu Herson, sunt locuri în care localnicii reușesc să zâmbească la întâlnirea cu voluntarii. Speranța lor în pace e cea care ne dă putere tuturor.
Convoaiele umanitare în Ucraina diferă de tot ce au mai facut până acum. „În orice clipă se poate întâmpla ceva rău”, spune Olimpia, comunicator la Crucea Roșie Vrancea. În iulie, când au ajuns în Ciortkiv, au aflat că orașul fusese bombardat cu puțin timp în urmă. Uneori, când ajung în orașe grav afectate ca Cernihiv, Odesa sau Kiev, află că poate fi bombardat chiar atunci, și nu le mai pot pregăti pachete pe loc, cum fac de obicei.
„Ajungi în oraș, descarci, lași și pleci în cea mai mare grabă, nu știi ce lași în urma ta.”
Există mereu riscul ca transporturile cu alimente să fie confiscate de soldații ruși, chiar dacă până acum nu li s-a întâmplat lor. La sfârșitul lunii august urmau să plece în Ucraina cu patru camioane, dar au renunțat când au fost informați că nu e momentul potrivit, că fix zonele în care ar fi trebuit să ajungă erau în pericol de a fi bombardate.
De multe ori, ceea ce au de făcut voluntarii e nou pentru ei. Anca Heleanu, de exemplu, a învățat din mers ce presupune infrastructura unui transport:
„Primirea mărfii, primirea paleților, motostivuitorul, oamenii disponibili care să primească marfa, indiferent de oră. Apoi actele pentru trecerea vămii, încărcarea mărfii, care trebuie să fie numărată, apoi făcute toate documentele necesare, eventual în mașini mici, în mașini mari, închirierea de mașini dacă e nevoie, apoi găsită forța umană care să facă aceste transporturi. E nevoie de foarte mare atenție și disponibilitate extraordinar de mare.”
Spun despre ei că nu au obosit. Uneori muncesc o zi întreagă, iar la 5-6 dimineața o iau de la capăt. Îi țin în picioare dorința de a fi utili, dar și realitatea cruntă pe care o văd în teren: numărul celor care au nevoie de ajutor e într-o creștere continuă. „Credem, pur și simplu credem”, spune Rodica Davidean, „că ceea ce facem noi determină o schimbare în mai bine. Asta ne împinge din interior.”
În noiembrie, voluntarii au ajuns în Kiev cu 25 de tone de produse de strictă necesitate pentru populația civilă strămutată. Au regăsit un Kiev cu infrastructura energetică afectată, ca urmare a bombardamentelor frecvente. Nici spitalele nu au căldură și apă din această cauză, situația îngreunând misiunea cadrelor medicale.
„Cu toate acestea, capitala Ucrainei, pe cât e de tăcută, înfrigurată și în întuneric, pe atât de vie, cu oameni care transmit din priviri, gesturi, gânduri de PACE”, ne-au transmis echipele din teren.
În tot acest timp, Crucea Roșie Vrancea a transportat și distribuit sute de tone de ajutoare umanitare în Ucraina, ajutând peste 35.000 de oameni, în 60.000 de kilometri parcurși făcând posibilă, prin infrastructura și coordonarea logistică în situații de risc, intervenția umanitară desfășurată încadrul proiectului CARE for Ukraine.