Când lași în urmă o casă și o familie pe care s-ar putea să nu le mai găsești la întoarcere, neștiind măcar dacă întoarcerea mai este posibilă și când anume, emoțiile și suferința se adună și își fac simțit efectul, chiar și când le ascundem celor din jur.
Specialiștii în sănătate mintală care lucrează cu refugiații s-au pregătit abordarea traumei de război, dar lecțiile cele mai de preț apar tot față în față, la întâlnirile de grup. Îi impresionează fiecare poveste despre mame care au lăsat totul în urmă ca să fugă cu copiii, vizualizează câmpul de la graniță unde au fost nevoite să-și abandoneze lucrurile pentru că nu mai puteau să le care.
Ne-am obișnuit să vorbim cu admirație despre reziliența de care dau dovadă refugiații ucraineni. Și-au împachetat câteva lucruri în viteză, și-au părăsit casele ca să-și ducă familia și apropiații în locuri cât mai sigure, dau dovadă de stăpânire de sine și deseori refuză ajutorul pentru că vor să rămână demni, deși pe dinăuntru sunt prinși în frământări cumplite.
E dificil și să găsești spații sigure în care să vorbești despre ce simți, într-o țară străină, cu bariere de limbă și numeroase nevoi care țin de traiul zilnic. ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor) oferă încă din iunie un astfel de spațiu sigur prin ateliere recurente în care fiecare să poată exprima ce simte, fără teama de a fi judecat, apoi să primească metode pentru gestionarea traumei de război și a efectelor ei asupra stării de bine și de sănătate.
Atelierele se desfășoară vinerea și sâmbăta și adună de obicei între 6 și 12 participanți, preponderent femei, la Fitoceainăria SanThe din București sau la sediul Asociației pentru Sprijin Emoțional și Psihoterapie (ASEP). Întâlnirile funcționează ca un grup de suport în care fiecare poate vorbi despre problemele prin care trece, primind ascultare și ghidaj prin exerciții care ajută la gestionarea emoțiilor. Traducerea este asigurată de două ucrainence care știu limba română, iar asta le ajută să simtă că au o contribuție și un sens.
Scopul atelierelor organizate de ALIAT este să le transmită participanților că nu sunt singuri în ceea ce simt și să-i echipeze cu informații utile pe care să le folosească atunci când le e greu. „Încercăm să-i ancorăm în prezent”, spune Oana Crăciun, responsabilă de comunicare la clinica ALIAT.
Cele mai multe refugiate povestesc în ateliere că se simt dezrădăcinate. Chiar dacă ajutorul enorm pe care l-au primit de la români le-a uimit și le-a ușurat tranziția, sentimentul dominant pe care îl împărtășesc este că și-au pierdut sensul. Vor să aibă o ocupație, ca să se simtă utile și să se susțină financiar.
Un alt sentiment cu care se confruntă este teama pentru cei rămași acasă, dar și teama că s-ar putea să nu mai aibă la ce să se întoarcă.
Terapeuții și facilitatorii ALIAT spun că atelierele ajută la a construi ferestre de două-trei ore de reconectare într-un mediu sigur care le ajută să pună un pic de pauză tumultului prin care trec. La final, multe participante fac schimb de numere de telefon și păstrează legătura.
Pentru ca informațiile despre traumă și depresie să ajungă la cât mai mulți refugiați, ALIAT le adaptează în broșuri traduse în ucraineană și ilustrate cât mai sugestiv: una dintre ele reprezintă depresia sub forma unui ghem, care poate crește cu fiecare emoție sau poate descrește printr-un comportament sănătos. Le distribuie în cât mai multe centre cu activități pentru refugiați, cum ar fi Romexpo.
Asociația ALIAT este una dintre organizațiile parte din proiectul Care for Ukraine, finanțat de CARE prin Fundația SERA Romania, CARE Franța și FONPC.
