Expertiza YouHub este preponderent pe integrarea psiho-socială a copiilor și tinerilor aflați în dificultate – Andreas Novacovici, președintele asociației, spune că se concentrează pe a-și folosi cât mai bine experiența de lucru cu tineri proveniți din sistemul de protecție a copilului. Cei 8 angajați din București sunt toți tineri cu vârste între 20 și 30 ani, proaspăt absolvenți de facultate, unii dintre ei și cu experiența de a fi crescut în sistemul de protecție.

Mulți dintre tinerii care au ajuns în România și care locuiau în instituții ucrainene vin cu traume multiple. Instituțiile de acolo sunt fantoma celor vechi pe care le-a avut și România. În plus, unii dintre ei și-au pierdut familiile încă din timpul războiului din 2014. Dar, pentru noi, copiii sunt în primul rând copii și știm cum să-i bucurăm și să-i deschidem”, spune Novacovici.

Asistenții sociali YouHub abordează tinerii care provin din sistemul de protecție ucrainean concentrându-se pe activități distractive care să le crească încrederea în echipă și să nu le dea ocazia să se retragă în telefoane. Vara au fost într-o tabără cu 18 copii români și 12 ucraineni, la Sibiu, și au văzut cu bucurie că nevoia de translatori a fost aproape inexistentă pentru că relațiile au mers de la sine.

Tinerii români sunt foarte protectivi cu colegii din Ucraina. Se îmbrățișează și își zâmbesc mult, li se face dor unii de ceilalți, iar relațiile țesute îi responsabilizează și le cultivă empatia. Tinerii ucraineni cu care lucrează YouHub sunt în general rude, cum este A., care are 15 ani și a rămas orfan de mamă în 2014. A ajuns în România dintr-un centru de plasament împreună cu trei frați mai mici și două verișoare gemene.

E important să-i scoatem din centre cât mai des”, spune Novacovici, care a crescut la rândul lui în sistemul de protecție. „Când l-am cunoscut pe A. stătea izolat cu căștile în urechi și uneori se legăna. E un bagaj traumatic acolo. Și eu mă mai legăn noaptea, fără să conștientizez. Este efectul instituționalizării. Ei acum au ajuns în România și sunt cazați în apartamente și centre de plasament de tip vechi”, continuă Novacovici.

Vrem să-i scoatem cât mai mult din mediul acela, iar consecvența este vitală. Siguranța și adăpostul unui centru nu sunt suficiente. Țintim să prioritizăm relațiile și experiențele și până acum i-am văzut dornici să petreacă timp cu colegii români.”

Echipa YouHub Association România a răspuns prezent în vama din Isaccea încă din 18 martie 2022. Au îndurat zilele grele și geroase în care câte 2000 de oameni coborau de pe fiecare dintre cele șase bacuri care aduceau ucrainenii în România. Au rămas și pe tot parcursul verii, când fluxul s-a redus la câteva sute de oameni pe săptămână.

Astăzi, YouHub are 10 angajați în punctul din Isaccea (majoritatea refugiați ucraineni) și oferă suport în două containere modulare instalate la vamă. Furnizează servicii de consiliere psiho-socială și au amenajat un spațiu pentru odihnă și relaxare, plus un loc de joacă unde au personal specializat care supraveghează copiii cât adulții își trag puțin sufletul și au parte de primele clipe de intimitate după un drum lung.

De câteva săptămâni, Novacovici spune că a observat din nou o creștere a fluxului. „Știm că urmează un ger cumplit și ne pregătim pentru tot ce poate fi mai rău iarna aceasta”, spune Novacovici.

Lucrăm intens la inaugurarea unui centru de integrare în ianuarie 2023, care să aibă un etaj dedicat copiilor și tinerilor care vin din sistemul de protecție din Ucraina. Aici vor fi împreună cu tinerii noștri din sistemul de protecție, pentru care deja oferim servicii de orientare în carieră, coaching, terapie, petrecere a timpului liber”, explică Novacovici.

Noi ne asumăm un proiect de integrare desfășurat pe minimum cinci ani”, spune Novacovici. „Sigur că sperăm că războiul se va termina cât mai curând și că ucrainenii se vor putea întoarce, așa cum își doresc atât de mult. Dar tinerii cu care lucrăm noi cel mai probabil nu se vor mai întoarce sau vor fi printre ultimii. Nu putem să știm în cât timp sistemul de protecție de acolo va fi din nou funcțional. Toți vorbesc despre cât de mult își doresc să se întoarcă acasă. Până atunci, încercăm să le fim cât mai aproape aici.”

Vara și toamna aceasta au fost la sala de escaladă, la un loc de joacă cu trambuline, au vizitat muzee, mereu în grupuri mixte de români și ucraineni. În curând vor merge la aeroportul Otopeni să cunoască piloți și însoțitori de zbor și să discute despre carieră.

YouHub Association este una dintre organizațiile parte din proiectul CARE for Ukraine, finanțat de CARE prin Fundația SERA Romania, CARE Franța și FONPC.

Policita de confidentialitate
This website uses technical and profiling cookies. Clicking on "Accept" authorises all profiling cookies. Clicking on "Refuse" or the X will refuse all profiling cookies. By clicking on "Customise" you can select which profiling cookies to activate.
Warning: some page functionalities could not work due to your privacy choices