Unul dintre cei 31 de parteneri ai acțiunii umanitare CARE FOR UKRAINE este Asociația Keystone Human Services International Moldova (Keystone Moldova). Fondată în anul 2004, organizația s-a axat pe incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și grupurilor vulnerabile, iar, de la escaladarea conflictului din Ucraina și până în prezent, și-a dedicat toată experiența acumulată pentru…

Dincolo de drama generată de conflictul din Ucraina există povești pline de speranță și oameni care ne inspiră. Una dintre poveștile împărtășite de Star of Hope este a unei refugiate de 51 de ani, Irina, sau doamna cu ochi frumoși, cum este alintată de personalul de la centrul Moara. Irina urmărise știrile din seara de…

În martie 2022, în loc să întâmpinăm ca de obicei primăvara, am întâmpinat la granițe mii de refugiați ucraineni, în mare majoritate femei și copii, care fugeau din calea războiului. Amurtel s-a aflat la vama Siret încă din primele săptămâni, oferind ajutor psihologic de urgență atât refugiaților, cât și voluntarilor care încercau să facă față…

“Numele meu este Natalia Nesterenko, sunt din regiunea Donețk. În iunie 2013, ne-am mutat din acea regiune, pentru că a început războiul. Unele ziare și Europa au spus că este doar un război civil, dar nu a fost. Rusia a ocupat Donețk, pas cu pas. Așa că, de fapt, fugim de război de ani de…

Familie, casă, carieră sunt cuvinte care, pentru mulți dintre noi, reprezintă bornele firești ale dezvoltării și stabilității, însă pentru milioane de ucraineni reprezintă lucruri pierdute. Pentru cei peste 100.000 de refugiați rămași în România din cauza unui război care nu pare a se mai termina, barierele culturale și de limbă, integrarea socială constituie noi provocări….

Ucrainenii afectați de războiul izbucnit în țara lor s-au văzut nevoiți să fugă din calea bombardamentelor doar cu un bagaj micuț, cu strictul necesar. Mulți dintre ei însă au plecat împovărați și de problemele de sănătate de care sufereau și s-au trezit într-o țară a cărei limbă nu o vorbeau, fără să știe cum să…

Vara lui 2022 a început cu o nouă misiune pentru specialiștii din cadrul Fundației Internaționale pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”  – sprijinirea refugiaților ucraineni ajunși în România, unii în tranzit, alții deciși să rămână aici, mai aproape de casă.  Micuța echipă de numai 6 oameni, cu toții profesioniști în lucrul cu persoanele vulnerabile,…

Un spațiu sigur pentru copiii și tinerii ucraineni Pentru că spiritul cercetășesc îndeamnă la mobilizare și solidaritate, Cercetașii României s-au implicat încă de la izbucnirea războiului, pe de o parte, în  promovarea păcii, a dialogului și în crearea de materiale educaționale iar, pe de altă parte, în sprijinirea imediată a refugiaților ucraineni, ajutându-i prin acțiuni…

De la începutul războiului din Ucraina și până acum, milioane de persoane nevoite să își abandoneze casele și mediul familiar au fost expuse, pe lângă pericolele imediate și violente, și unor riscuri pe care un război le poate exacerba: de la cazuri de exploatare la abuzuri sexuale sau trafic de persoane.  Majoritatea refugiaților care au…

E o zi obișnuită la sediul ASSOC Baia Mare, asociație care, din 24 februarie 2022, oferă constant ajutor persoanelor care s-au refugiat în Maramureș pe fondul războiului din Ucraina, atât în spațiile dedicate din Baia Mare și Sighetu Marmației, cât și prin intermediul echipelor mobile. În paralel, asociația continuă să își deruleze programele pentru persoanele…

Page 0 of 31 3
Policita de confidentialitate
This website uses technical and profiling cookies. Clicking on "Accept" authorises all profiling cookies. Clicking on "Refuse" or the X will refuse all profiling cookies. By clicking on "Customise" you can select which profiling cookies to activate.
Warning: some page functionalities could not work due to your privacy choices